Aloe socotrina. Plantă originară din insula Socotra, Yemenul de Sud, a fost mult timp cea mai răspândită specie de Aloe. Datorită efectelor terapeutice magice, negustorii arabi au comercializat-o peste tot, timp de secole, de pe malurile Mării Mediterane până în China.
Aloe africana. Aloe Africana a fost cultivată de fermierii olandezi şi până la apariţia Aloei Vera a fost cea mai căutată specie de Aloe din lume. A fost comercializată sub formă de praf sau gel uscat.
Aloe vera (LinneY Barbadensis Miller/ Vulgaris). în secolul al XVII-lea negustorii britanici au derulat un comerţ de amploare, profitabil, bazat pe planta sălbatică de pe insula Barbados. Efectul laxativ al frunzelor uscate era foarte apreciat.
Există două specii de Aloe barbadensis, cea verde şi cea albastră. Specia verde poate fi folosită în scopuri terapeutice doar după 4-5 ani, cea albastră creşte mai repede şi ajunge la maturitate la sfârşitul celui de-al treilea an. Ambele specii au aproape aceleaşi efecte terapeutice.
Aloe ferox. împreună cu Aloe saponaria, este cea mai agreată specie de Aloe a Estului îndepărtat. Consumarea Aloei constituie o adevărată plăcere pentru japonezi, chinezi şi taiwanezi. Se mănâncă crudă sau fiartă, miezul strecurat şi condimentat se bea şi se foloseşte în scopuri terapeutice. în prezent japonezii sunt cei mai mari consumatori de Aloe, în special de Aloe vera şi Aloe ferox.
Aloe arborescens. în regiunile sudice, deşertice ale fostei Uniuni Sovietice creşte această specie sălbatică de Aloe, aflată în atenţia cercetătorilor ruşi şi a pionierilor medicinii naturiste. Efectele terapeutice au fost descrise de profesorul oftalmolog Vladimir Filatov şi de biologul Israel Bekhman.